Marius Niculae

Atât evenimentele din Ucraina, cât şi recentul incident de la graniţa dintre Siria şi Turcia (n.r. doborârea unui avion de luptă sirian de către avioanele F16 ale armatei turce), readuc în discuţie importanţa stabilităţii graniţelor aflate în interiorul UE, dar şi a celor dintre statele membre ale UE şi ţările din imediata vecinătate.

La nivel global, accentul asupra importanţei graniţelor dintre state a fost readus în discuţie în anul 2011 de către Departamentul de Stat American prin vocea Secretarului de Stat de la acea vreme, Hillary Clinton. Conform noii paradigme promovate de guvernul american, graniţele unor state ca Afganistan, Irak sau Pakistan, aflate într-o fază de reconstrucţie post-conflict, trebuiesc gândite sub forma unor spaţii care să faciliteze comerţul, liberul schimb şi transferul de capital. Un exemplu de bună practică în acest sens este cooperarea pozitivă dintre India şi Pakistan în controversatul punct de graniţă de la Wagah.

Strategia propusă de H. Clinton, cunoscută sub numele de Noul Drum al Mătăsii, îşi propune să contribuie la stabilizarea acestor state prin îmbunătăţirea infrastrucutrii rutiere şi comerciale din zonele de graniţă, adoptarea de legislaţie comercială transfrontalieră comună, combaterea infracţionalităţii sau creşterea capaciţăţii autorităţilor locale de colectare a veniturilor în urma taxării comerţul legal.

Acest ultim aspect este de o importanţă deosebită deoarece mută accentul de pe finanţarea capabilităţilor militare pe cel al dezvoltării comunităţilor care trăiesc în zone de graniţă îndelung disputate. Mai mult decât atât, este bine cunoscut faptul că în ţările afectate de conflict, autorităţile locale din regiunile izolate precum cele de graniţă nu beneficiază de un sprijin financiar adecvat din partea autorităţilor centrale. Motivele sunt multiple, însă în strânsă legătură cu gradul ridicat de corupţiei, a slabelor conexiuni instituţionale sau a lipsei de proceduri legale prin care să se asigure redistribuirea bugetului consolidat dinspre autorităţile centrale către cele locale.

Având o experienţă uriaşă ca stat donor SUA a ajuns la concluzia că, în anumite contexte, este mult mai sustenabil să se investească timp şi resurse în consolidarea capabilităţilor de dezvoltare a autorităţilor locale, decât să încerce să încerce să impună anumite condiţionalităţi aupra guvernelor centrale prin care să asigure, în cel mai bun caz, o redistribuire parţială a fondurilor către zonele sărace ale statelor în cauză.

O altă dimensiune importantă a strategiei Noului Drum al Mătăsii este aceea că propune schimbarea opticii în care sunt privite graniţele, văzute la momentul actual ca o linie care divide comunităţile ce trăiesc în apropierea ei, cu una care presupune că linia graniţei este elementul fundamental care defineşte o regiune având valori şi interese comune.

Acesta este doar unul dintre numeroasele puncte în care viziunea americană se întâlneşte cu cea europeană şi care, susţinută de investiţii inteligente, poate aduce Noul Drumul al Mătăsii dinspre Asia Centrală către regiunea Mării Negre, mergînd, în fapt, până la Marea Mediterană, şi incluzând astfel şi ţările aflate în vecinătatea acesteia atât pe continenul European cât şi pe cel African.

Uniunea Europeană investeşte enorm în politica de cooperare teritorială şi pune un accent important pe dezvoltarea comună a regiunilor aflate în zonele de graniţă. Cu toate că discuţiile despre fondurile europene aflate la dispoziţia României se concentrează, de obicei, pe cele câteva programe naţionale există însă şi alte numeroase intrumente financiare, mai puţin cunoscute, dar care au un impact semnificativ asupra comunităţilor din regiunile marginale ale României precum cele de granţiă. De exemplu, prin programele de cooperare transfrontalieră derulate în comun cu Ungaria, Bulgaria, Serbia, Moldova sau Ukraina, România participă, în mod activ, la stabilizarea graniţelor interne şi externe ale UE, în principal prin susţinerea proiectelor de interes comun din regiunile respective.

La nivel european ne aflăm în plin proces de planificare a următoarei perioade de programare financiară 2014-2020. România nu face excepţie. De aceea, o gândire strategică atentă, care să includă aât factori decizionali locali cât şi reprezentanţi ai guvernelor ţărilor vecine României ar putea scoate în evidenţă noi oportunităti prin care regiunile defavorizate din această parte a Europei să fie conectate la infrastructura rutieră şi comercială Europeană şi, de ce nu, prin întâmpinarea nevoilor strategice impuse de Noul Drum al Mătăsii, la cea globală.

Astfel, dacă din programele operaţionale naţionale se pot finanţa autostrăzi sau alte proiecte de interes strategic, prin derularea programelor de cooperare transfrontalieră se poate contribui la dezvoltarea accelerată a comunităţilor din zonele de graniţă. Mai exact, Fondul European de Dezvoltare Regională permite finanţarea de proiecte cu important impact local şi regional, mergând de la realizarea de conexiuni rutiere către coridoarele de transport Europene până la dezvoltarea unor incubatoare transfrontaliere de afaceri sau a unor servicii sociale şi medicale comune. Astfel, se poate rezolva o mai veche problemă care afectează infrastructura de transport din România, şi anume fragmentarea impusă de strategiile de dezvoltare judeţene.

În plus, rolul acestor proiecte este să sprijine, în mod sustenabil, efortul ţării noastre în a înlătura barierele ce pot afecta cele patru libertăţi fundamentale garantate de piaţa internă: libera circulaţie a oamenilor, bunurilor, serviciilor şi capitalului şi să promoveze buna guvernare la nivelul autorităţilor publice locale.

Aceasta este doar unul dintre modurile practice în care România îşi poate lua în serios rolul de stat membru al UE şi acţiona ca un factor de echilibru într-o regiune dovedită a fi volatilă atunci când vine vorba de stabilitatea graniţelor actuale.

 

Author :
Print

Leave a Reply